Subiectele mele preferate de training se situează în zona leadershipului și comunicării, a prezentărilor cu impact și a managementului personal pentru o eficiență și perfromanță ridicate. Mai jos este o imagine de ansamblu cu programele pe care le-am dezvoltat sau pe care sunt certificat:

Grit – este cel mai nou program de training pe care l-am dezvoltat. Scopul lui este să-i asiste pe participanți să urmărească, să atingă și să mențină performanța optimă prin explorarea zonei de flow, prin dezvoltarea motivației și asumarea responsabilității pentru un proces de învățare continuă. Trainingul înglobează cele mai noi concepte din dezvoltarea personală și ajută participanții să înțeleagă felul în care cercetările de ultim moment ne oferă un volum uriaș de instumente prin care să ne ghidăm mai bine parcursul profesional.

 

Prima întrebare pe buzele tuturor este: cum reușesc să profit la maxim de timpul pe care îl am la dispoziție într-o zi? Uneori nu am energie, altori nu ma simt motivat, iar câteodată pur și simplu am prea multe lucruri de făcut. Ce să fac?! Cum să fac?! În acest training abordez subiecte de actualitate pentru a înțelege mai bine dinamica obiceiurilor, a energiei și motivației, dar mai ales strategii concrete de organizare personală astfel încât, la final de zi, să simți că ai progresat și îți mai rămâne timp și pentru tine.

 

Indiferent de profesie, cu toții facem prezentări. Unii pare că fac asta foarte natural, în timp ce alții se descurcă mai puțin bine. A susține o prezentare de mare impact nu este un lucru cu care te naști, ci este o abilitate pe care o poți dobândi chiar dacă ești o persoană timidă sau introvertită. Acest program de training își propune să îți prezinte în detaliu tehnici pentru a pregăti și susține o prezentare. Vom aborda subiecte precum pregătirea aspectelor vizuale, limbajul corpului, tonalitatea vocii, postura, precum și multe alte ingrediente necesare cuiva să susțină cele mai bune prezentări

 

Comunicarea este abilitatea cea mai importantă la locul de muncă, dar cea mai puțin exersată. Interacțiunile zilnice de calitate contribuie la crearea unei atmosfere de lucru productive, orientate către colaborare și performanță. Acest training dezvoltă capacitatea de exprimare și ascultare, dezvoltă abordarea asertivă a partenerilor de lucru pentru o comunicare reușită și apreciată de ambele parți. Participanții vor învăța cum să obţină mai mult de pe urma fiecărei interacţiuni.

Acest program se concentrează asupra felului în care interacționăm și colaborăm în cadrul activităților zilnice. Diferențele de opinie, așteptările neclare sau neexprimate creează deseori situații neplăcute. Acestea se transformă mai apoi în probleme de relaționare și generează consecințe neplăcute pentru toate părțile implicate. Toate aceste situații au o soluție simplă, la îndemână, dar prea puțin folosită: puterea feeback-ului adecvat. În acest training poți învăța cum să folosești feedback-ul pentru creșterea rezultatelor, dezvoltarea celor din jur și, mai ales, generarea unor relații de calitate, deschise și de încredere.

 

Sunt trainer certificat pentru următoarele programe sub licența The Ken Blachard Companies, aduse în România, prin intermediul Human Invest, companie de training și consultanță cu care colaborez încă din 2006.

Situațional Leadership® II este cel mai cunoscut model de leadership din lume. La baza acestui model stă dezvoltarea abilității unui lider de a înțelege corect nevoile oamenilor din echipă. Apoi, în funcție de această diagnoză, liderul urmărește să aleagă stilul de leadership potrivit nevoilor acelei persoane sau echipe. Noul design al acestui training, utilizează cele mai inovative tehnici de învățare pentru a asigura o experiență cât mai bună pentru participant. Acesta încurajează participanții să se concentreze pe rezolvarea provocărilor din viața reală și demonstrează că cel mai bun stil de leadership este cel care se potrivește cu situația.

 

Devine din ce în ce mai evident că organizaţiile şi angajaţii au nevoie de o abordare alternativă atunci când vine vorba de motivaţie şi angajament. Evoluţia sarcinilor şi noile metode prin care le îndeplinim necesită un nou model de gândire în ceea ce privește practicile de creştere a motivaţiei. Motivaţia Optimă transformă cercetările derulate în domeniul motivaţiei într-o serie de acţiuni specifice care ajută liderii şi angajaţii să atingă un nivel ridicat de energie şi vitalitate. Motivaţia Optimă este întemeiată pe o premisă puternică: motivaţia este o abilitate. Motivaţia poate fi predată, învăţată, dezvoltată şi încurajată.

First-Time Manager este un program dezvoltat pentru pregatirea managerilor la inceput de drum. Prima poziție de conducere este una dintre cele mai provocatoare și critice tranziii de carieră. Managerii noi sunt de cele mai multe ori aleși din rândul angajailor cu potenial. Acești specialiști excelează în ceea ce privește abilitățile de implementare, dar de cele mai multe ori întâmpină provocări ca manageri, pentru că nu au metodele și competențele necesare pentru a reuși. Acest training abordează patru elemente critice, în sprijinul celor aflați pentru prima oară într-o poziție de conducere.

Bazat pe modelul “Construirea încrederii”, acest program de training îi învaţă pe oameni cum să crească încrederea și cum să o refacă, dacă aceasta este afectată. Elementele încrederii (“ABCD”) formează un limbaj comun prin intermediul căruia oamenii pot să vorbească despre încredere fără frică. Cu ajutorul modelului “Construirea încrederii” participanţii se pot uita la relaţiile pe care le au și se pot concentra pe aspectele din acele relaţii care au nevoie de îmbunătăţire.

Este important pentru succesul organizației ca fiecare persoană să aibă un nivel ridicat de autonomie și angajament pentru a obține rezultate bune. Programul de training Self Leadership este dezvoltat de experți în motivație și angajament pentru a sprijini angajații să dezvolte mentalitatea potrivită pentru a duce organizația la următorul nivel. Atunci când angajații au mentalitatea și abilitățile unui lider individual, dezvoltă o forță de muncă autonomă, productivă, inovativă și pasionată de ceea ce fac.

Programele de training Situational Leadership II, Optimal Motivation, First-Time Manager, Building Trust și Self Leadership sunt marcă înregistrată ale The Ken Blanchard Companies: www.kenblanchard.com